Arome pan-asiatice

26 Sep 2012

Popasul culinar cu numărul şase din seria evenimentelor dedicate gastronomiei internaţionale este un mix de arome, ingrediente şi condimente specifice bucătăriei pan-asiatice.

Doi maeştri bucătari revin la restaurantul The Harbour pentru a găti preparate savuroase din gastronomia Orientului şi Asiei. Ei vor realiza meniul gourmet al serii, o combinare a bucătăriilor din sudul Chinei, Thailanda, Vietnam, Malaysia, Singapore, Indonesia şi India, adică Pan-Asian Cuisine.

Delectarea simţurilor va fi susţinută de Chef Krishna Bohat, maestru al gastronomiei oriental-asiatice, care va realiza un festin al gustului, aromelor şi condimentelor. Selecţia de deserturi cu influenţe pan-asiatice va fi elaborată de Chef Henrik Sebok, maestru în arta culinară, în colaborare cu Master Chef Group.